CLUJUL DE POVESTE

Clujtopia – Simte orasul, traieste povestea! Clujul in istorii urbane minuscule si subiective

pe si pe langa scena cu Digodana – povesti despre teatru (2)

Acest post este publicat si pe blogul Digodanei, autoarea lui.

„De vreo doua saptamani, Claudia m-a invitat sa vad Declaratia lui Tudor Musatescu. One-woman show cu Elena Ivanca. Nu stiam piesa, nu stiam la ce sa ma astept, ceea ce a facut ca totul sa fie si mai spectaculos. Elena Ivanca interpreteaza, pe rand, patru personaje total diferite: o cocota cu pretentii de artista (care da si exemple de cat este de talentata, prilej cu care am ascultat o interpretare la piesa aia cu ploaia, poza si sertarul, de Cargo poate sa ia lectii cu carnetelul), o babuta harrrrrraita (Vaaaaai!!!), o tiganca moderna as zice si o domnisoara batrana, plangaciosa si mucoasa, care era cat pe ce sa se marite. da’ nu i-a reusit.
Din nou a devenit extrem de dificil sa tin gura inchisa. Daca nu te lasa cu gura cascata expresiile savuroase din script sau ineditul personajelor, te lasa cu gura cascata interpretarea. Uite acum mi-a traznit prin cap ideea ca oamenii acestia de pe scena ar putea face o gramada de bani daca ar face un contract cu un stomatolog, sau cu o firma din aia, de cum ii zice, asa, de tehnicieni dentari, ca la cate guri deschise vad….. he he hei!
Ca si spectator ai o problema cand te apuca rasul, asa fara nici un avertisment. Pentru ca incerci sa te abtii, sa fii cat mai discret si pe cat posibil sa nu deranjezi actorul, mai ales intr-un spatiu atat de mic. Numai ca, la un moment dat nu mai rezisti si descatusezi hohotele zagazuite cu greu si atunci, specatacolul se muta de pe scena in sala: hohotit cu capul dat pe spate – cei fara inhibitii, hohotit cu amandoua mainile la gura – cei cu grave probleme dentare sau care se tem sa nu isi piarda protezele; hohotit cu o singura mana la gura – cei cu mai putine probleme dentare, hohotit cu capul pe genunchi – astia sunt introvertitii, hohotit prabusit peste blonta planturoasa din stanga, in timp ce nevasta in dreapta hohoteste si ea in ceafa domnului prezentabil de pe randul din fata…
Nu vreau sa povestesc piesa pentru ca merita vazuta. Eventual un trailer: Se micsoreaza incet lumina in sala…. Incet…. Dintr-un colt apare o babuta cu palariuta dotata cu toate florile dintr-un ghiveci pe cap. Babuta mai are si o pereche de ochelari din aia de secretara enervanta. Cu pasi marunti vine pana in dreptul scaunului tau, isi propteste ochii in ochii tai si, dupa ce harraie putin sa isi dreaga vocea, racneste UNDE-I GIGI??!!. Nu-I bai ca nu stie nimeni din sala si ca derutati incep sa se suspecteze unii pe altii, ea intreaba in continuare, din metru in metru. Respiri usurat cand realizezi ca Gigi e numele personajului absent pe scena, ea incepe sa planga si sa o evoce pe FO_FO_LOANCA. Pe care a omorat-o nenorocitul de ungur de deasupra.
Cel mai amuzant dintre personaje mi s-a parut, totusi, ultimul, domnisoara batrana. Nu personajul in sine, ci interpretarea. Actrita a plans intr-una, pe bune, dar plansul ala ca ne facea pe noi astialalti sa hahaim la fiecare sunet …
Pauzele intre personaje sunt peste asteptari de scurte, eu chiar ma intreb cum reuseste in doua minute sa isi schimbe nu numai hainele ci si fizionomia, aproape complet..
La final, apare un al cincilea personaj. Nu apuci bine sa te intrebi daca asa e piesa sau e vreo modificare a regizorului, pentru ca femeia frumoasa care apare pe scena vine din nou la tine si fixandu-te cu o privire sfredelitoare, te intreaba, ghici ce?
UNDE-I GIGI? !!! In acel moment, ori paralizezi, asa cum am patit eu, ori incepe sa ti se deruleze in minte toti gigi pe care i-ai cunoscut toata viata tu si prietenii tai, asa cum I s-a intamplat Claudiei. Daca eu am uitat ca am o cunostinta numita Gigi, ea n-a uitat. Drept pentru care m-a aratat cu degetul. Ea stie! Eu disperata, ma uit la Claudia “STIU?” Mda, sigur stiu, doar ca am avut un lipsus de memorie, ca sa parafrez piesa. Ofcors ca m-am apucat de ras si ofcors ca actrita a observat, ca doar statea acolo, in fata noastra sa astepte datele de contact si adresa de e-mail a numitului mai sus. “Ihi, Ihi, stii tu ceva….” Si m-a lasat in plata domnului, sub scaunul din fata, unde ajunsesem din cauza pozitiei incovrigate in care m-a adus rasul. Nici ceilalti din sala nu stiau unde-I gigi, drept pentru care a renuntat sa mai intrebe.
Al cincilea personaj era ea, actrita, care avea ceva frumos si minunat sa ne transmita. Am inteles ca acest mic monolog de final se schimba la fiecare reprezentatie, ceea ce ma face sa imi doresc deja sa o vad pe urmatoare.
Atat pentru azi de la teatru, dragilor.
…si-a incalecat pe-o sa … Digodana :)”

-to be continued (sau nu)-

Reclame

Despre fabricadenimicuri

"Viata este ceea ce as fi fost daca nu m-as fi lasat robit de ispita nimicului." (Em.Cioran)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Spunem NU piscotarelii! Iar daca cineva primeste ceva in numele nostru, fiti sigur ca nu este sau nu va mai fi unul dintre noi!

Publicam macar de vreo 2 ori pe saptamana, foarte probabil lunea sau martea si joia sau vinerea (sic!), asta daca nu ne simtim foarte inspirati, caz in care publicam cu ce frecventa ne taie capul.
%d blogeri au apreciat asta: