CLUJUL DE POVESTE

Clujtopia – Simte orasul, traieste povestea! Clujul in istorii urbane minuscule si subiective

pe si pe langa scena cu Digodana – povesti despre teatru (1)

V-am amenintat, v-am imbiat, v-am amagit, v-am zapacit, dar uite ca pana la urma s-a intamplat. Asadar, sa bata tobele, sa se auda aplauze, sa vedem ochi mirati si mai apoi zambitori … noua prietena a Clujul de poveste este … Digodana!

Nu e chiar atat de noua, de fapt, pentru ca ne stim de vreo 5 ani, de vreo 4 radem impreuna cand e si cand nu e cazul si suntem prietene de vreo 3. Ii pregateam intrarea in Clujul de poveste de o vreme, tragand-o periodic de maneca sa ne scrie si noua ceva. Dar uite ca abia acum s-a intamplat. Si ne bucuram foarte! Drept consecinta, inauguram azi un mini-serial despre teatrul clujean cu o poveste in 2-3 parti, semnata Digodana. Cum doamna in cauza e mult mai evoluata decat noi si are propriul ei domeniu de net, va fi mai complicat cu postarile pentru ca inca nu suntem asa cunoscatori intr-ale WordPress-ului incat sa ping-pongim fara probleme in zona, dar mai invatam si vom face in asa fel incat sa fie totul in ordine. Pana atunci, ne balbaim putin, dar important e sa va placa ce citit!

Si gata, va lasam sa va bucurati de un post aparut si pe digodana.info!

„Prima dată când am mers la teatru, cu clasa, aveam vreo 14 ani şi mama s-a dat peste cap, cam ca de sărbători, să îmi cumpere o pereche de pantofi frumoşi şi să îmi facă o fustă elegantă şi o bluză, pentru că nu puteai merge oricum. Nu mai ştiu acum ce piesă am văzut atunci, ştiu că juca Petre Băcioiu, Lucia Wanda Toma şi Marius Bodochi. Tineri, frumoşi şi talentaţi. Următoarele amintiri cu şi despre teatru sunt din vremea studenţiei, când chiuleam de la cursuri şi ne cocoţam la cucurigu, fericiţi că am prins un loc şi că puteam vedea o piesă. Apoi, pur şi simplu s-a împuţinat timpul meu de teatru în detrimentului timpului pentru muncă, timpului pentru copii, timpului mort şi alte timpuri mai mult sau mai puţin importante. Undeva, în interiorul meu tânjeam după teatru, dar nu mi-am dat seama cât de tare până de curând.
Ca să ieşi dintr-o anumită stare, ai nevoie de un imbold, un impuls iniţial (dacă tot sunt inginer, hai să mă dau mare că mai ştiu vreo două cuvinte din fizică), impuls care în cazul meu a fost sub forma unei invitaţii la teatru primite de la buna mea prietenă, profesoara Claudia Topan.
Am văzut Sînziana şi Pepelea, am râs de mi-a curs bunătate de rimel aşezat cu grijă, peste fondul de ten aşezat cu şi mai multă grijă, astfel încât mâzgăleala de pe faţa mea la sfârşitul spectacolului era de-a dreptul specială, apoi Insula, unde am binecuvântat clădirea teatrului şi anotimpul, pentru că dacă ar fi fost vara şi piesa s-ar fi ţinut afară, aş fi înghiţit un stol de muşte. Nu ştiu cum Dumnezeu se făcea că tot timpul când mă conştientizam, mă găseam cu ochii holbaţi şi cu gura deschisă, asta când nu râdeam ţinându-mă de burtă.
Înainte de Crăciun, m-am gândit să îi fac o surpriză mamei şi să o duc să la un spectacol de colinde. Ce putea fi mai minunat decât un spectacol care se numea “Cântece de iarnă şi nu numai”? Am văzut eu că este de şi cu Ada Milea, dar, omeneşte, am gândit că până şi Ada Milea trebuie să aibă Crăciun… Deci, ne-am prezentat frumos, eu, mama, fiică-mea cu par albastru şi câteva colege de la firmă (una din ele find chiar şefa mea directa, amanut important după cum se va vedea mai departe în povestire), în loja 8 la rangul unu. După primele 2 versuri: “Bradul a murit/ L-am tăiat şi l-am împodobit”, (cântate niţel cam sumbru, ce-i drept), situaţia stătea în felul următor: mamei i s-au mărit ochii şi i-a căzut falca, iar fiicei mele albastre I s-a lăţit un zâmbet pe faţă care nu i-a mai dispărut decât o singură dată, când pe scena se cânta ceva de genul “vreau că părinţii mei să stea mai mult la servici!”, moment în care a ridicat mâinile “Yess!!!” de parcă ar fi fost la AC/DC, iar şefa mea probabil se gândea să înfiinţeze schimbul doi si trei, de dragul fetei, nu-i aşa.

Spectacolul a fost cam tot în stilul asta, am hohotit într-una, Ada Milea mi-e dragă pentru că e este un artist desăvârşit (ştiu că este un clişeu, dar altceva mai inteligent nu îmi vine în minte), modestă şi specială şi vine de 3-4 ori la bis şi cântă şi tot cântă şi cred că ai putea sta o noapte în teatru şi ea să cânte şi să încânte în continuare.”

-to be continued-

Reclame

Despre fabricadenimicuri

"Viata este ceea ce as fi fost daca nu m-as fi lasat robit de ispita nimicului." (Em.Cioran)

Un comentariu la “pe si pe langa scena cu Digodana – povesti despre teatru (1)

  1. Digodana
    ianuarie 20, 2014

    Fiica mea albastra, dupa ce a citit textul si a hincotit de vreo trei ori, mi-a facut doua observatii pe care nu pot a le ignora.
    Prima: Spectaculul se numeste „Cantece de iarna pentru toate anotimpurile”
    A doua, Versul magic este „Vreau ca parintii mei sa stea DOAR la servici! ”

    Aceastea fiind zise, am incalecat pe-o sa 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Spunem NU piscotarelii! Iar daca cineva primeste ceva in numele nostru, fiti sigur ca nu este sau nu va mai fi unul dintre noi!

Publicam macar de vreo 2 ori pe saptamana, foarte probabil lunea sau martea si joia sau vinerea (sic!), asta daca nu ne simtim foarte inspirati, caz in care publicam cu ce frecventa ne taie capul.
%d blogeri au apreciat asta: