CLUJUL DE POVESTE

Clujtopia – Simte orasul, traieste povestea! Clujul in istorii urbane minuscule si subiective

pe plus si pe minus

bune si rele sunt peste tot, si nici clujul nu-i scutit, dar, bineinteles, cand e vorba de emotii, lucrurile sunt teribil de subiective. asa incat, luati ca atare constatarile de mai jos.

asadar:

– imi place muzica din diesel si am un soi de urma de consideratie pentru patron (nu-s convinsa ca altcineva in locul lui hotaraste asta) pentru ca a avut initiativa aducerii pe la noi a celor de la pink martini sau a cesariei evora (care n-a mai apucat din motive de ‘deces prin moarte’), dar ma ia cu frisoane pe coloana vertebrala cand vad lumea de acolo. nu neaparat lumea in ansamblul ei, ci asa, luata bucata de bucata. nu mai departe de weekendul trecut mi s-au perindat prin fata ochilor rochii de nasa de oras nu foarte prosper, dar teribil de falos, tricouri in raport cu care termenul ‘mulat’ semnifica o chestie de-a dreptul larg (credeam ca moda a trecut de ceva vreme. se pare ca nu),  blonduri in nuanta hartiei si buze siliconate peste limita legala. am rezistat aproximativ 20 de minute sprijinind un stalp si facandu-mi in minte inventarul garderobei personale care n-are nici in clin, nici in maneca (,) cu cele vazute pe acolo. mai grav de atat, nici nu-mi doresc sa aiba. amuzanta a fost intrebarea unui prieten care, la iesirea organizata din ‘incinta’ se intreba, nu tocmai retoric, cam cate din ‘doamnele’ din zona erau ‘pe bani’. chiar n-am indraznit sa-i zic parerea mea. oricum, daca stiti un loc simpatic pentru zbantait si ‘dat cu capul de pereti’, astept sugestii. eu-una ma tem ca nu mai am idei in directia asta.

– faimosul milion pe care l-am primit fiecare dintre noi, cei care eram majori la putin timp dupa revolutie, spre a fi investit in diverse fabrici si uzine ale tarii, eu-una l-am donat celor de la napolact. era o declaratie de viata, de intentie si simpatie a marelui amator de branza care sunt. consecinta a fost ca, mai de fiecare data cand aveam ocazia, cumparam lactate de la ei. evitam, ce-i drept, sana la sticla de plastic, cu un gust de amanita nebuna si telemeaua de primavara, facuta 100% din lapte de vaca facuta praf. eram insa fan impatimit nasal, desi mai mereu cand il cumparam, traiam cu impresia ca mi-a murit o pisica in frigider, iaurt cu dulceata de nuci verzi si branza de burduf (cu mamaliga si smantana, miam!). mai era si mandria locala, recunosc. care n-a disparut atunci cand inghetata a fost luata de algida. acum insa, ca branza mea favorita, facuta in pestera (mda, e cu poveste si staif,dupa mine) nu mai e pe piata, pe motiv ca, vezi doamne, nu se vindea (de parca pestera aia trebuia platita ca sa depuna mucegaiul, asa cum o face de cateva sute de ani bune. si nu ma luati cu procesul tehnologic, ca nu ma intereseaza si oricum e o exagerare), iar zvonul ca fabrica se va muta de tot din cluj (de preferinta tot pe la buzau-bacau, unde s-au deplasat si ursusii, nu?) circula tot mai insistent, chiar imi piere orice urma de mandrie si  zau ca-mi vine sa imi caut zilele astea certificatul de investitor, sa il dau la maculatura.  i hate friesland! cred.

– imi place bazinul de inot al universitatii. in general e curat si bine intretinut (mai putin atunci cand nu e, dar nu se intampla prea des), are si o curticica pentru plaja, este lume, dar cu bun simt si barba intelectuala, iar pretul este rezonabil. nu ma prind insa de ce cabinele de la vestiar sunt doar putin mai mari decat o cusca de pechinez bolnav, portarul se ratoieste la mine atunci cand ii cer politicos sa iasa din vestiarul purtatoarelor de fusta pe motiv de jena, a mea, de ce bazinul mic se inchide mai repede decat cel mare si de ce ‘tantile’ de la receptie nu doar ca reactioneaza cu incetinitorul si complet lipsit de vreo strategie (mda, e cam mult sa ceri asta de la cineva care perforeaza cartele de abonament), dar si cu incrancenare si sictir total. mai ales doamna silvia. pe care o iubim cu totii.

– din cand in cand, daca mai ies noaptea pe undeva, ma ia cu foame pe la 3 dimineata. fix! (sic!) cred ca ati trait-o si voi pe asta. si daca tot e intuneric si nu ma vede nimeni, iar constiinta imi doarme, ma arunc pe shaorma, asa, ca nesimtire totala. plusul e ca gasesc locatii sa-mi satisfac ‘placerea vinovata’ prin tot locul. minusul e ca daca, snoaba cum ma cunoasteti, imi cer portia intr-o farfurie din portelan/ceramica pe care o vad stivuita pe tejghea (ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti, am parte de o privire evisceranta si de o ratoiala care imi spune cu 156 de decibeli mai mult decat pot eu tolera ca nu se poate, farfuria de sticla e pentru cas pane si nimic altceva.

– in piata cipariu, undeva la iesirea dintr-o curte, gasesti niste vanzatori de flori impreuna cu obiectele muncii lor. frumos este ca, incepand de primavara, destul de devreme, la locul stiut gasesti un covor viu colorat, teribil de frumos. chiar ma bucura pata aia de culoare in fiecare zi cand trec prin zona. minusul e ca, oricat de proaspete sunt sau par plantele din vaze, nu stiu cum se face ca, daca iei un buchet mai mare, tot se nimeresc cateva ofilite sau, in cazul fericit, cateva isi dau obstescul, dar prematurul sfarsit la nici jumatate de ora dupa ce le-ai cumparat.

– ma amuza teribil unele grafitti-uri de pe peretii caselor, altele au un mesaj subtil, iar altele sunt chiar decorative. cu toate astea, marea majoritate sunt si urate si fara mesaj. plusul aici e pentru cei care strecoara cate ceva care poate fi catalogat ca arta. minusul e pentru cei fara discernamant care o fac doar pentru a-si lasa urma undeva. si mai e un minus. pentru primarie care ar putea lua exemplul celor din vest, lasandu-i pe artistii strazii sa inveseleasca, de exemplu, un ghetto gri ca marastiul ‘profund’.

– au aparut fructele de vara. capsunile s-au cam terminat de-a dreptul. minusul sunt preturile. oameni buni, suntem o tara producatoare de cirese. chiar suntem. e normal sa coste kilogramul peste 3 euro?

in fine. cam atat iubesc si urasc eu azi. dar presimt c-am sa revin.

Va spune ‘servus!’, fabrica de nimicuri.

Reclame

Despre fabricadenimicuri

"Viata este ceea ce as fi fost daca nu m-as fi lasat robit de ispita nimicului." (Em.Cioran)

7 comentarii la “pe plus si pe minus

  1. ellaswritingattempts
    iunie 20, 2013

    „De-ai aduce”??? Elvira… 😦

    • Bucătarul leneș
      iunie 21, 2013

      No, n-am busit-o eu, de data asta, dar se va corecta. Spiritul de observatie al cititorilor nostri este mai tare decat al nostru. Multumim 😀

      • fabricadenimicuri
        iunie 25, 2013

        informaticienii nu-s atat de buni la gramatica. e un punct in plus pentru ei ca se straduiesc sa scrie. parerea mea. multumim de corectura. aceiasi informaticieni nu promit ca vor scrie mai bine nici de acum incolo.

        cat despre spiritul de observatie… poate putea observa si autorul :).

  2. ellaswritingattempts
    iunie 25, 2013

    Nu cred că are vreo importanţă meseria. Nu e vorba de talent la scris, ci de cunoaşterea limbii române. 🙂 Altfel, n-ar trebui să vorbească şi să scrie corect româneşte decât literaţii.

    Cât despre observarea autorului… credeam că e blogul Elvirei. Oricum, nu cred că s-a supărat că am atras atenţia asupra unei greşeli. Bănuiesc că şi ea e un fel de grammar nazi 🙂

    • Bucătarul leneș
      iunie 27, 2013

      nu e al meu, e al nostru, in grup (dez)organizat. si, in general, informaticiana familiei se cam alinta cand zice ca nu stie gramatica. eu una o invidiez ca poate sa se scoata cu asta, in cele cam 1% cazuri cand da cu oistea-n gard. 😀

    • fabricadenimicuri
      iulie 2, 2013

      de (ne)cunoasterea limbii romane sau pur si simplu de o greseala cauzata de neatentie. stiu ca uneori, pentru carcotasi, asta pare o scuza ieftina (posibil chiar asa sa fie), dar se mai intampla. si daca ne-am cerut o data scuze (ba chiar de doua ori, din cate vad), am rectificat si am pastrat si comentariul initial (semn ca acceptam deschis criticile si ni le insusim), poate ca ar fi frumos sa continuati sa instanti pe acelasi subiect atunci cand se va mai intampla vreun pocinog. si va asigur ca se va mai intampla. pentru ca eu, una, din pacate, nu sunt genul care sa citesc si sa recitesc posturile inainte de publicare si nici sa-mi rezerv prea mult timp cu ‘coacerea’ articolului.

      in cazul in care considerati ca blogul nu mai merita citit din aceasta cauza, va multumesc pentru efortul facut pana acum si sper ca macar cateva lucruri interesante (corecte sau nu gramatical) ati putut gasi in el.

  3. fabricadenimicuri
    iulie 2, 2013

    si in ca ceva, a propos de (ne)atentie, ca dovada a faptului ca observam numai ce dorim: in blog exista o rubrica denumita co-autori. citind-o, ati fi constata ca e un blog comun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la iunie 20, 2013 de în de ici, de colo, generalissime, scurtissime şi etichetată , , , , , .

Spunem NU piscotarelii! Iar daca cineva primeste ceva in numele nostru, fiti sigur ca nu este sau nu va mai fi unul dintre noi!

Publicam macar de vreo 2 ori pe saptamana, foarte probabil lunea sau martea si joia sau vinerea (sic!), asta daca nu ne simtim foarte inspirati, caz in care publicam cu ce frecventa ne taie capul.
%d blogeri au apreciat asta: