CLUJUL DE POVESTE

Clujtopia – Simte orasul, traieste povestea! Clujul in istorii urbane minuscule si subiective

daca n-aveti de lucru, faceti-va!

acum, ca tiff-ul s-a incheiat, ca afara ploua cu galeata si nu e, vorba lui bacovia, ‘vreme de betie’ chiar in fiecare zi din calupul de 40 daruite de medard, mai cautam cateodata si alternative statului la televizor. si legat de o cautare din asta s-a nascut patania pe care v-o istorisesc in cele ce urmeaza.

pe vremea cand eram tanara, nu ca acum m-ar cauta moartea pe acasa, imi placea teribil sa dansez. o faceam cam dupa ureche, la propriu si la figurat, dar nu parea sa-mi iasa tocmai rau, adica n-am rupt picioare si degete, nici ale mele, nici ale altora, nu s-a uitat nimeni plin de uimire la mine, dar nici plin de admiratie. singurul lucru pe care n-am reusit sa-l ‘manage-uiesc’ a fost sa ma las condusa. nu-mi prea reuseste asta nici in viata cotidiana, asa incat nu era o mare mirare pentru mine ca-mi place sa fiu eu maestrul papusar.

dar unde vreau sa ajung de fapt? posibil nicaieri si probabil sa vreau doar sa ma descarc.

asadar, in urma cu vreo 2 saptamani sau mai bine, partenerul meu, gratios de felul lui ca mamutul lanos in vitrina cu portelanuri (dar altfel foarte de treaba si plin de calitati, parol!), m-a luat de o aripa si mi-a propus sa mergem impreuna la un curs de salsa. am acceptat in graba, de teama sa nu se razgandeasca, dupa care mi-am rezervat cateva zile sa-mi revin din uluiala.  si dupa ce am anuntat toata suflarea de intentiile noastre, ca totusi, pentru cei ce ne cunosc, asta este un eveniment care merita cunoscut, dezbatut si luat in ras, am purces la treaba, martea si joia, de pe la 19:30, pe dacia, in locul de care stiam inca de prin studentie, la cursul pentru incepatori, iar prin incepatori eu-una inteleg aceia care pleaca de la a nu sti nimic.

lucrurile pareau ok, adica prima sedinta – gratis, pretul – mai mult decat decent, ora de incepere – rezonabila pana si pentru un corporatist dedicat,   sala – curatica si aerisita, antrenorul, lucian, un tip facut parca din guma, simpatic si  binevoitor. in plus, marea atractie: teoretic nu e nevoie sa vii de acasa cu perechea, fiecare dans urmand a fi facut cu altcineva, prin rotatie. asa incat, dupa prima sesiune, erau in fibrilatie de atata incantare: in sfarsit, urma sa fac ce imi place in materie de miscare, pentru ca alergatul pe coclauri si transpiratul in sala, printre muschi umflati peste masura, nu-i de mine.

dupa prima saptamana insa, a renuntat partenerul meu. mi-am si i-am zis ca nu-i de mirare. ce-i puteam face eu daca pana si la numarat pasii ramanea in urma? era firesc sa i se dea ‘flit -back’ de catre partenere. am gasit 1001 motive care sa valideze reactiile celor din jur si sa le justifice. eu in schimb, eu ma miscam bine (sic!). in afara de faptul ca mainile pareau usor paralizate, iar la ‘cascada’ mi se cam incalceau degetele in propriul par, picioarele mergeau destul de bine, mai ales pe dreapta :).

in saptamana urmatoare insa, mi-a venit mie randul. aminteam mai devreme de mamuti lanosi. ei, cine se aseamana se aduna. nici eu nu-s cea mai delicata si mai mignona fiinta de pe pamant, ba chiar detin cu mandrie (uneori) cateva (nu putine) kilograme in plus. asa incat m-am trezit si eu in postura in care , la rotatii, nu ca nu mi-am gasit partener, dar am primit eu flitul. si nu la modul elegant. si am ajuns ca intr-o ora si jumatate sa retraiesc intens si condensat cele mai dureroare traume ale mele si mi-am rememorat cele mai mari si adanci complexe. si asta nu pentru ca m-as fi nascut cu doua picioare stangi si m-as fi impleticit tot timpul sau pentru ca ritmul nu s-ar fi prins de mine, ci pentru ca interpretez atitudinile celor din jur si nu stiu cum sa fac abstractie de ele, parandu-mi-se mie lipsite de bun simt si de altceva ce nu prea pot eu defini acum.

una peste alta, daca va bate un gand sa va umpleti cateva seri pe saptamana, dansul nu e o idee rea si are si avantaje. puneti insa in balanta pe deoparte placerea miscarii si a muzicii si pe de alta potentialele situatii incomode. eu-una ma gandesc serios daca mai vreau sa traiesc in viitorul apropiat o experienta similara celei de marti.

orasul asta iti ofera chestii interesante. oameni lui insa, lasa uneori de dorit.

Reclame

Despre fabricadenimicuri

"Viata este ceea ce as fi fost daca nu m-as fi lasat robit de ispita nimicului." (Em.Cioran)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Spunem NU piscotarelii! Iar daca cineva primeste ceva in numele nostru, fiti sigur ca nu este sau nu va mai fi unul dintre noi!

Publicam macar de vreo 2 ori pe saptamana, foarte probabil lunea sau martea si joia sau vinerea (sic!), asta daca nu ne simtim foarte inspirati, caz in care publicam cu ce frecventa ne taie capul.
%d blogeri au apreciat asta: